Re: Re: [Nettime-ro] propunere

[Iosif Kiraly <iokiraly@yahoo.com>]

Ca unul care am fost direct implicat intr-un proiect
fotografic (Palatele cu turle din Baragan / satul
Buzescu) si care s-a bucurat de o oarecare 
mediatizare internationala, vreau sa va supun atentiei
cateva ganduri/concluzii selectate dintr-o discutie
mai ampla intre membrii grupului ce au participat la
acest proiect (arh. Mariana Celac, arh. Marius Marcu
si subsemnatul) si care va fi publicata integral
intr-un nr. viitor din revista Secolul 21.
I.K.
PS.  Tocmai vroiam sa le sugerez baietilor de la
"contur" ca pentru o mai buna receptare si fluidizare
a mesajelor de pe lista sa foloseasca o ortografie mai
putin pasareasca si mai apropiata de cea fireasca pe
nettime.RO, insa acum privesc textul pe care l-am
copiat de pe laptopul meu (pc) pe acest Mac care e
legat la internet si vad ca in loc de unele diacritice
apar tot felul de alte semne. Imi e greu sa anticipez
cum se va vedea pe monitorul fiecarui eventual
cititor.. Imi cer scuze pentru acest inconvenient. 

..."Ceea ce vedeai în anii optzeci nu mai vezi acum
iar ceea ce vezi acum cu siguranta nu vei mai vedea
peste 10 ani. Vitrinele sunt altfel, reclamele,
magazinele, cafenelele, restaurantele si locurile de
distractii sunt altfel,  oamenii sunt altfel imbr_ca_i
(nu numai din cauza modei), str_zile arata altfel,
programele de la televizor sunt total diferit de
„programul” de dinainte de `89 dar si de cele din
prima parte a anilor `90, etc. Asta _nseamn_ _i c_ ce
vedem acum dispare foarte repede, pentruc_ realul
vizibil e _n tranzi_ie gr_bit_, departe de dinamicile
mult mai lente din democra_iile stabile. De aceea un
studiu ca al nostru cu siguranta va fi interesant si
privit de undeva din viitor. As astepta poate un efort
mai disciplinat, mai organizat care s_ arhiveze
imaginile cele mai schimb_toare, care „se trec” cel
mai repede. In Romania, din pacate, nu este incurajata
si nici practicata o abordare a prezentului dintr-o
perspectiva istorica. Am auzit pe rand, pe toti
ministrii culturii care s-au perindat de-a lungul
acestor ani „de tanzitie” cum in diverse ocazii se
refereau pe un ton grav la „patrimoniul national” si
se plangeau de ce fonduri uriase (dealtfel
inexistente) trebuiau alocate de la buget pentu ca
edificiul „x” sau monumentul „y” sa nu se prabuseasca
in scurt timp. Niciodata nu i-am auzit sa puna
problema ca arta si arhitectura si cinematografia si
literatura si muzica de ce sunt produse azi,
constituie patrimoniul de maine si trebuiesc niste
fonduri de la buget pentru ca acestea sa fie stimulate
si intretinute. Abia cand operele sunt deteriorate si
eventual artistii morti, atunci devin interesante
pentru „patrimoniul national”. La noi realitatea
imediata e privita de cea mai multa lume cu lehamite
ca ceva la care suntem pe nedrept condamnati si care
este sub meritele noastre si cu speranta ca va trece
cat mai repede, ca un vis urat. Si cine ar vrea sa isi
inregistreze visele urate? Poate doar niste artisti
suprarealisti... De exemplu in Germania, in 1990,
imediat dupa unificare, a fost organizata o mare
expozitie insotita de un impresionant catalog despre
designul domestic din DDR.  Cu cat trece timpul, acel
catalog devine un document tot mai tulburator:
fotografii color foarte seci, de o claritate
extaordinara ne prezinta o lume ce pare acum
neverosimila prin obiectele ce le-a produs, de la
popularul Trabant pana la conservele de fasole cu
costita, de la tot felul de obiecte electro-casnice
pana la bigudiuri si hartie de impachetat cu modele
imprimate, etc. Organizatorii au stiut ca acea
estetica si acele obiecte vor fi eliminate  rapid si
total de pe piata (odata cu sistemul politic ce le-a
generat) si ca gestul lor era unul recuperator facut
inca  inainte ca obiectele sa fi disparut.  
Un al exemplu mai celebru si mai aproape de tema
noastra vine de peste ocean si se numeste „Farm
Security Administration” si a fost o agentie
guvernamentala americana ce a avut misiunea de a face
o extensiva documenta fotografica a societatii
americane cu conditiile de viata rurale si urbane asa
cum au fost ele intre 1935-1943. Faptul ca au avut
norocul sau mai degaraba as spune inteligenta sa
angajeze pentru aceasta actiune cativa fotografi
absolut remarcabili (Walker Evans, Dorothea Lange,
Arthur Rothstein, Ben Shahn, etc.) face ca acum sa
existe o arhiva de peste 160000 negative alb-negru si
peste 100000 de printuri ce constituie o mandrie
pentru Biblioteca Congresului, unde acestea sunt
pastrate. Dincolo de valoarea documentara si de
material de studiu pentru istoricii si cercetatorii de
astazi, multe din acele imagini au devenit embleme
pentru America acelor ani si sunt prezente in toate
cartile de „Istoria Fotografiei”. Mi-ar placea ca
proiectul nostru sa faca parte dintr-o actiune de
documentare mai ampla, pe diverse teme, elaborata la
nivel national, insa nu pot sa nu remarc cu oarecare
tristete ca el nu ar fi fost posibil nici macar asa
fara o finantare care intamplator sau nu s-a facut
prin programul Euroart, din fonduri FARE si nu cu
sprijin romanesc. 
Pe langa satisfactia de a fi realizat un material
destul de coerent ce a fost imediat solicitat si
prezentat extensiv in L’AA precum si in alte ziare si
reviste mai mult sau mai putin specializate pe
arhitectura, mai ales din strainatate, in cele din
urm_, contactul cu palatele cu turle mi-a l_sat un
gust amar si m-a facut sa ma intreb cat timp ar trebui
sa treaca pentru a se pune bazele unei comunicari
reale _ntre lumi cu repere asa de diferite. Faptul c_
proiectul s-a lovit, dincolo de entuziasmul
_nceputului, de at_ta ne_ncredere a fost un element la
care m-am a_teptat mai pu_in. P_r_ile implicate (si
cele neimplicate) au fost incomodate de demersul
nostru. La fa_a locului, de_i am fost de multe ori,
de_i am vorbit cu mult_ lume, de_i am fost primi_i cu
c_ldur_ _n c_te o cas_, nu am reu_it s_ stabilim o
rela_ie durabil_. Am sim_it mereu ca planeaza asupra
noastra prezum_ia c_ ceeace ne m_n_ este c__tigul
material: ori ca vrem sa furam modelele si eventual
planurile (care cred ca nici nu exista) caselor si sa
deschidem astfel un „business”, sau ca intentionam sa
vindem fotografiile in Germania pe zeci de mii de
marci, etc. Curiozitatea pentru un fenomen nou sau
motivul studiului nu p_reau nici serioase nici
conving_toare. 
Expedi_iile la palatele cu turle din Baragan au pornit
de la interesul pentru un fenomen arhitectural evident
efervescent _i dinamic. De asemenea  eram interesati
si de cum arata aceste case pe dinauntru si mai ales
cum arata locuitorii lor, daca extravaganta exterioara
continua la fel si in interior, etc. De asemenea
credeam ca prezentand ceva constructiv si exuberant
realizat de o comunitate de rromi, putem sa contribuim
la demontarea manipularii grosolane ce este constant
reluata in media ca daca se intampla vreo faradelege
in Romania, la mijloc sunt si niste rromi. Erau
argumentele pe care incercam sa le oferim de cate ori
eram intrebati ce cautam acolo, insa recep_ia a fost,
din mai multe direc_ii, colorat_ de suspiciune. Chiar
dac_ sursele financiare care au intre_inut un efort de
construc_ie at_t de important nu ne-au interesat
deloc, interlocutorii no_tri din teren s-au purtat de
multe ori ca _i cum am fi venit manati de b_nuieli de
tot felul iar fotografiile ar fi fost destinate
politiei sau procuraturii. Dup_ sute de ani de
experiente amare, acest comportament pare s_ vin_
dintr-un strat mai profund al con_tiin_ei. 
„Aceste case au fost facute din aurul confiscat de
regimul lui Ceausescu si cu greu si doar partial
recuperat dupa 89. Pentru aurul acela au murit si
suferit multi inaintasi ai celor ce stau acum in
casele pe care le-ati fotografiat. Unde se vede
aceasta suferinta in fotografiile voastre? De ce va
ocupati de un fenomen ce nu are nimic in comun cu
traditia rromilor si cu situatia unei minoritati
nationale ce suporta in continuare excluderea si
marginalizarea quasi-generala? Nu va dati seama ca
prin demersul vostru induceti ideea in exterior ca asa
traiesc rromii in Romania ceea ce e un mare neadevar? 
De ce nu fotografiati si palatele miliardarilor romani
de la Snagov sau Baneasa?” Pare paradoxal dar asa
sunau mustrarile unor lideri si militanti ai
organizatiilor de rromi. Spun paradoxal pentruca
urmand aceasta logica, ar trebui ca rromii sa fie tot
timpul prezentati intr-o continua suferinta, cersind
sau fiind pogromizati, etc.
„Altceva mai bun nu ati gasit sa fotografiati? De ce
nemtii au editat un album atat de frumos despre
arhitectura romaneasca interbelica iar noi in loc sa
aratam si ceva normal si bun, ne prezentam in lume
doar cu kitsch-uri de genul acesta? Si asa Romania are
o imagine jalnica in lume, avem nevoie sa fim
asimilati cu modele din acestea subculturale,
deplorabile si contagioase?” Acestea au fost doar
cateva dintre reprosurile unor dragi si vechi prieteni
arhitecti din Timisoara. 
„Satul romanesc oare nu are si el valorile si
frumusetile lui? Avem o arhitectura si o arta populara
apreciate in lumea intreaga si manastiri pictate cum
in putine locuri din lume mai gasim. De ce sa
prezentam ceva ce nu este deloc specific pentru 
poporul roman? De ce sa ne laudam cu niste monumente
de prost gust care daor strica peisajul, cu niste
manele din beton si tinichea?” Au spus niste patrioti.
Toate aceste luari de pozitie si multe altele ca ele
arata ca tema pe care am abordat-o este una foarte
actuala pentru societatea romaneasca (si din ce in ce
mai interesanta si pentru lumea occidentala), ce nu
lasa aproape pe nimeni indiferent si ca sunt lucrui si
pozitii ce trebuiesc cunoscute si puse deschis in
discutie pentru a nu se acumula si transforma in
resentimente cu posibile derapari in manifestari
violente.
Iar in materie de public larg, arhiva de imagini pe
care am f_cut-o a avut priz_ mai ales la tineri, care
au luat cu necesara deta_are _i calit__ile _i
excesele."
 



__________________________________________________
Do You Yahoo!?
Yahoo! Tax Center - online filing with TurboTax
http://taxes.yahoo.com/
_______________________________________________
Nettime-ro mailing list
Nettime-ro@nettime.org
http://amsterdam.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro
-->
arhiva: http://amsterdam.nettime.org/