Galeria factor92 on Fri, 20 May 2011 16:22:57 +0200 (CEST)


[Date Prev] [Date Next] [Thread Prev] [Thread Next] [Date Index] [Thread Index]

[Nettime-ro] Molcom tare - vernisaj 24 mai, ora 18


Galeria factor92 debuteaza in forta cu o expozitie-manifest - calma, calda, dar taios asezata. Molcom tare identifica zona de maxim interes pentru factor92: arta care se simte în largul ei ca arta, dar care iese cu toate pinzele sus in acest larg. Arta care intinde pina la limita suportabilului plasticitatea, tactilul, intensitatea emotionala a intimitatii afisate, angajamentul existential ce merge de la mistica la politica, dar care nu este niciodata simplu text, ci ramine inscris, cu incapatinare, intr-un obiect patimit si deplin rumegat estetic. Adancirea artistului concomitent in sine, in lume si in opera este ceea ce arata Molcom tare. Nu obiecte placute, simple decoratiuni interioare, ci lucrari apasatoare ce impodobesc interioritatea celui ce-si asuma riscul de a lua arta drept altfel decit o simpla demonstratie, declaratie de intentii (politice etc.) sau mesaj pre-fabricat. De aceea Molcom tare este o expozitie totodata grava si delicata, in care se impletesc texturi suculente cu suprafete pretioase pentru a impunge, totusi, privitorul, sadind in el nesiguranta, grija, atentia. Spectacolul, retorica, militantismul, la fel ca si exhibarea cultural-bibliografica de tip criticist nu reprezinta repere semnificative pentru factor92. Molcom tare arata ca senzationalul nu rezida nici in idee nici in scandal (cu atit mai putin in acela atit de subtire, pur vizual), ci in interioritate, in masurarea acesteia cu duritatatea timpului si a lumii. Invaluind stridentele cu un exces tandru, Molcom tare amenajeaza spatii primitoare, unde poate sa se dedea dezvaluirii discrete a cutremurelor launtrice. Apologie a artei asa cum (nu o mai) stim, Molcom tare are o unica ambitie - aceea de a propune iubitorilor de arta veritabile bunuri vizuale de folosinta indelungata, capabile sa bucure sau sa tulbure si azi si miine.    

Erwin Kessler,

Curator

Molcom tare, Galeria factor92: pictura, obiect, video 

Vernisaj 24 mai, ora 18

 

Lucian Alexe, Stefan Bertalan, Codruta Cernea, Tudor Crismariuc, Adriana Horga, Florin Mitroi, Anca Muresan, Ecaterina Vrana, Marian Zidaru.

 

Galeria factor92

Bd. Aviatorilor 92

contact@galeriafactor92.com

 

 
_______________________________________________
Nettime-ro mailing list
Nettime-ro@nettime.org
http://www.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro
-->
arhiva: http://amsterdam.nettime.org/